Ciorbă falsă de burtă
Ciorba falsă de burtă
1kg ciuperci pleurotus,2 morcovi,1 ceapă,2 gogoșari murați,4-5 căței usturoi,100ml oțet din borcanul de gogoșari,2 linguri de ulei,1 gălbenuș de ou,400g smântână, sare,piper
Curăță morcovul și ceapa. Toacă mărunt ceapa, iar morcovul dă-l pe răzătoare.Taie fâșii gogoșarii murați și spală ciupercile, după care lasă-le la zvântat.Pune cele două linguri de ulei într-o cratiță încăpătoare și călește ceapa împreună cu morcovul și ardeiul tăiat fâșii.Adaugă usturoiul trecut prin presă, omogenizează bine amestecul apoi adaugă cam 3 litri de apă și lasă la fiert.Taie ciupercile în fâșii subțiri, iar când legumele sunt fierte adaugă-le în oala de ciorbă și dă-le câteva clocote până s-au înmuiat bine.
Amestecă gălbenușul de ou cu smântâna, după care adaugă 3-4 polonice de supă fierbinte peste ele, amestecând continuu.Procedând în acest fel nu vei transforma oul în omletă, iar smântâna nu se va brânzi.Adaugă amestecul rezultat în oala cu ciorbă și amestecă ușor până la omogenizarea totală.Condimentează și potrivește ciorba de gust cu sare, piper și oțet!
Servește ciorba de burtă falsă cu smântână și ardei iute, în funție de preferințe!










Comentarii
Trimiteți un comentariu