Tort răcoritor
Tort racoritor
Blat:8 ouă,150g zahăr,200g făină,8 linguri de ulei,1 linguriță praf de copt,1 esență de vanilie,1 plic zahăr vanilat,un praf de sare
Crema :500ml frişcă lichidă,250g mascarpone,1 compot de 500g ananas,3 linguri zahăr pudră,1 esență de vanilie
Sirop:sucul de ananas din compot,100ml apă,2 linguri zahăr
Ornat:400ml frişcă lichidă,200g smântână pentru gătit,4 linguri zahăr pudră,2 linguri zeamă de lămâie
Intâi încingem cuptorul şi tapetăm o tavă cu diametrul de 25 cm, cu hârtie de copt sau ungeți cu ulei şi tapetaţi cu făină.
Pregătim blatul: separăm ouăle și mixăm albușurile cu un praf de sare până devine o spuma fermă. Adăugăm treptat zahărul și zahărul vanilat continuând să mixăm până obtineţi o spumă ca pentru bezea. Punem gălbenușurile, amestecate înainte cu 8 linguri de ulei, esența de vanilie şi amestecăm.Punem făina şi praful de copt cernute amestecând ușor cu o spatulă de sus în jos.Punem compozița în tavă şi dăm la cuptor pentru 45-50 de minute. Facem testul scobitorii şi dacă scobitoarea e curată, blatul este copt. Lăsăm să se răcească în cuptorul intredeschis.
Pregătim crema: tăiem ananasul în cubulețe şi punem la scurs. Păstrăm sucul din compot pentru sirop.Batem bine frişca, adăugăm mascarpone, zahărul, esența de vanilie şi continuând să mixăm.Punem ananasul şi amestecăm cu grijă.
Siropul se pregăteşte foarte uşor: punem într-un bol sucul de la compot, adăugăm 100ml apă, două linguri de zahăr ( opțional) și amestecăm până se topește.
Tăiem blatul în trei felii egale. Însiropăm prima felie şi punem jumatate din cremă, apoi a doua felie, însiropăm şi întindem restul de cremă.
Terminăm cu ultima felie de blat, însiropăm şi întindem crema pentru ornat: batem bine frişca, adăugăm smântâna acră, zahărul pudră, zeama de lămâie și continuând să mixăm.Ornăm după placul fiecăruia. Noi am ornat cu felii de piersica.
Dam tortul la rece pana va fi servit.


Comentarii
Trimiteți un comentariu