Galuste si chiftele din cartofi
Pentru azi galuste de cartofi si pentru mâine chiftele de cartofi
Galuste de cartofi
300 de grame de piure de cartofi rece sau 300 de grame de cartofi fierți, bine scurși de apă și răciți,1 ou întreg,70-100 de grame de făină,1 vârf de cuțit de nucșoară,sare și piper
pentru servire, puțin unt topit și verdeață proaspătă tocată
Pentru această rețetă se poate folosi cu succes un rest de piure de cartofi sau se pot fierbe cartofi special pentru pregătirea găluștelor.Dacă se folosesc cartofi fierți (nu piure) va intra mai puțină făină, e mai bine să începeți cu 70 de grame și să începeți cu 70 de grame și să adăugați doar dacă e nevoie; dacă se folosește piure, acesta este mai umed, conținând și lapte și unt, așa că va fi nevoie de 100 de grame de făină.Înainte de a ne apuca de aluat, punem pe foc o oală mare cu apă (4 litri) în care adăugăm o lingură bună de sare. Apa trebuie să atingă acel punct în care fierbe fără clocot chiar atunci când terminăm noi de frământat și modelat găluștele, Cartofii fierți și zdrobiți sau piureul rece se pun într-un castron destul de încăpător ca să se poată frământa în aceasta.Se
adaugă peste cartofi oul întreg și sare după gust (un praf bun de sare) și se omogenizează în masa de cartofi.Se adaugă făina, nucșoara și piper măcinat după gust Frământați rapid, fără să insistați prea mult, doar cât să se omogenizeze.Aluatul obținut este destul de omogen, de consistență potrivită și ușor lipicios pentru obținerea unor găluște elastice, gumate.Aluatul se răstoarnă pe o planșetă unsă cu puțin ulei sau umezită cu apă și se împarte în bucăți egale între ele.Cu mâinile umede sau ușor unse cu puțin ulei, modelăm pe rând, din fiecare bucată de aluat, bile, pe care le rotunjim în palme.Continuăm identic până ce am modelat toate bucățile de aluat.Punem găluștele la fiert în apa care abia murmură, toate deodată, și imediat trecem cu delicatețe o spatulă lată pe sub fiecare gălușcă, să le desprindem în eventualitatea în care s-au prins de fundul oalei. Găluștele de cartofi se fierb timp de 25 de minute, în apă care nu clocotește. E foarte important ca apa să nu fiarbă în clocot, pentru ca găluștele să fie moi și bine pătrunse. Când sunt bine
gătite, găluștele se vor ridica la suprafață. Din acest moment le putem lăsa fie în apa în care au fiert, oprind focul, fie într-o sită, deasupra oalei cu apă fierbinte și acoperind totul cu un capac, ca să rămână fragede și fierbinți până când suntem gata să le servim.Găluștele de cartofi se servesc calde, după ce se stropesc cu unt topit și se presară cu verdeață și cine dorește boia afumata. Se poate presăra si cașcaval ras.
Chiftele din cartofi
600 g cartofi fierti, dati pe razatoare,o lingurita de sare,½ lingurita piper,8 catei de usturoi zdrobit,2 linguri de faina,2 linguri de pesmet,ulei
Se fierb cartofii in apa doar cat sa-i acopere, cu 1 lingurita de sare. Cand furculita patrunde usor, se scurg, se lasa la racit, apoi se curata de coaja.Se fierb cartofii in coaja, in apa in care se adauga putina sare. Vor fi mult mai gustosi.Se dau cartofii pe razatoarea mica, dupa racire, sau se paseaza cand sunt fierbinti.Se amesteca apoi cu sarea, piperul, usturoiul zdrobit, 2 linguri de pesmet si 2 linguri de faina.Se fac sfere care se aplatizeaza,apoi se prajesc in ulei incins la foc domol.
Cand sunt gata, se scot pe servetele pentru a absorbi din ulei.
P. S. În compoziție se poate adăuga marar










Comentarii
Trimiteți un comentariu