Ciorba de praz cu zeamă de varză
Ciorba de praz cu zeamă de varză
1,5 kg praz,1 ceapă,2 morcovi,1 ţelină mică,1 păstârnac,1 rădăcină pătrunjel, 1 ceaşcă orez,1 cană bulion pentru ciorbă,1 litru zeamă varză,1 buchet mic de cimbru uscat,verdeaţă – pătrunjel sau leuştean- după preferinţă
Tăiem rădăcinoasele cubulețe sau le radem pe razatoarea mare – păstârnac, ţelină, pătrunjel, morcovi- şi le punem la fiert în oală cu 3-4-5 litri apă (fiecare îşi stabileşte cantitatea după necesităţi ). Tăiem prazul rondele subţiri sau mai mărunt, după cum preferă fiecare. De asemenea, tocăm ceapa mărunt. Am adăugat această ceapă pentru că dă mai multă dulceață ciorbei.Punem prazul și ceapa la fiert, peste rădăcinoase. Punem toate legumele la fiert. Prazul are fibre şi fierbe cam în acelaşi timp cu rădăcinoasele.
Fierbem legumele timp de 20-30 minute şi punem orezul spălat şi bulionul. Frecăm în mâini buchețelul de cimbru uscat, deasupra oalei cu ciorba și apoi, îl scufundăm în ciorbă, să fiarbă și să aromeze ciorba. Lăsăm ciorba să mai fiarbă, la foc domol, 15-20 minute, după care verificăm în ce măsură a fiert şi orezul. Acrim cu zeamă de varză după gust si mai fierbem cateva minute. Gustăm şi îi dăm sarea necesară, funcție și de cât de sărată a fost zeama de varză. Oprim focul și înlăturăm buchetul de cimbru care și-a făcut datoria. Aromăm cu verdeaţa tocată proaspătă sau uscata şi punem un capac pe oală.
Ciorba de praz este bună iarna, fierbinte, cu mămăligă rămasă de cu seara dar şi rece, răcoritoare vara.
P. S. După cum probabil știți, unele reţete de ciorba de praz recomandă călirea prealabilă a cepei şi a prazului. Cu asemenea prăjeală prepara şi mama, ciorba de praz, și era foarte bună, dar eu nu am dorit prăjeală în ciorba mea de data aceasta.









Comentarii
Trimiteți un comentariu